Tabu, perversiune, boli transmisibile, interzis, shhh, acestea sunt cuvintele care le aud cel mai des când încep o discuție despre sexualitate (în rând cu glume pipărate și cuvinte necenzurate), alteori oamenii încep să spună diferite fapte despre sex sau să povestească cine și cu cine a făcut sex din cunoștințele lor. Foarte rar însa, (iar eu am avut fericita ocazie să discut cu așa persoane), unii spun despre experiența lor personală fără să mintă, să se laude, să se jeluie sau să-și umilească foștii parteneri.
Doar durerea sufleteasca poate fi considerată un subiect mai tabu decât sexul. Iar sexualitatea nu este doar sexul, acest termen cu siguranță include aspectul biologic, dar și alte aspecte - ce îmbrăcăminte purtăm, cum ne simțim în preajma persoanelor de același sex și de sex opus, cum ne simțim în corpul pe care-l avem, ce aspecte sunt utilizate în spoturile publicitare, cum mergem, cum educăm copii și chiar cum mâncam - ați observat oare cum mănâncă femeile în comparație cu cum mănâncă bărbații? Desigur sexualitatea implica și sexul fie că-l practicaăm sau nu. Sexualitatea, și sexul în special crează multe probleme unele dintre care pot fi rezolvate prin simpla înțelegere a fiziologiei persoanelor implicate. Faptul că bărbatul a adormit după sex nu înseamna ca e ….. ci doar că e bărbat. În timpul sexului sângele se concentrează preponderent în regiunea organelor genitale, iar imediat după sex se îndreaptă spre alte regiuni ale corpului ceea ce cauzează relaxare maximă și dorința de a dormi. Personal, cred că sexul este o formă de comunicare. Ca și orice fel de comunicare acesta are aceleași funcții - câteodată ne adresăm cuiva doar ca să aflăm unele aspecte practice (de exemplu avem nevoie de numărul de telefon a unei persoane), astfel putem utiliza și sexul pentru a ne simți mai bine în planul sănătății fizice sau pentru a concepe un copil. Demult a fost spulberat mitul despre faptul că sexul este necesar doar pentru procreare, de ce altfel natura ar fi inervat așa de intensiv zona genitală dacă nu pentru ca să simțim plăcere. Alteori comunicăm pentru plăcere, la un ceai cu prietena cea mai bună sau făcând glume într-un cerc de prieteni, astfel și sexul este destinat pentru a face plăcere tuturor celor implicați. Comunicând cu cineva putem să transmitem informații despre noi, atât verbal cît și para-verbal și non-verbal, iar făcând sex înțelegem cine este partenerul nostru, iar acesta/acestul la rândul său poate vedea cine suntem noi, ce vrem să divulgăm sau să ținem în secret - prin faptul cum persoana ne atinge, spune ce dorește, se interesează de ce vrea partenerul putem trage concluzii despre caracterul și personalitatea lui/ei. În loc de concluzie:
Ca psiholog știu că multe probleme pot fi soluționate prin simpla informare, sper ca după ce ați citit acest articol veți fi mai atenți la ce spuneți și veți încerca să fiți mai atenți la nevoile voastre și la modul cum va manifestați sexualitatea. Dacă aveți întrebări mă puteți contacta la 079927854 sau [email protected]. Cu stimă și considerație față de sănătatea voastră mintală, Svetlana Popa, psiholog, consilier în probleme de familie.
0 Комментарии
Оставить ответ. |
Details
Svetlana PopaPentru a face psihologia mai pe înțelesul oamenilor am decis să scriu acest blog. Sper să vă fie util și interesnat! Аrhive
Декабрь 2017
Categorile |